Ieri, în jurul orei 16:40, Detașamentul de Pompieri Târgoviște a fost solicitat să intervină pentru un posibil incendiu la un operator economic cu profil recreativ din municipiu, zona Mondial.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a trimis un echipaj medical.

Verificările au arătat că sursa degajărilor de fum a fost un conductor electric, fără ca vreun incendiu să se manifeste efectiv. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Pompierii au luat toate măsurile necesare pentru prevenirea și stingerea incendiilor, iar intervenția s-a încheiat fără alte incidente.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

