Începând cu 20 iunie 2025, toate Grupurile de Acțiune Locală din România utilizează exclusiv noua platformă digitală dezvoltată intern de echipa IT a AFIR, gal.afir.ro. Acest instrument modernizat face parte din angajamentul Agenției de a digitaliza și eficientiza serviciile publice, fără costuri suplimentare.
Platforma oferă un spațiu securizat pentru gestionarea completă a proiectelor, acces facil prin RoeID sau conturi Gmail, unelte de monitorizare și raportare în timp real și un nou standard de colaborare între GAL-uri și instituțiile statului.
„Această platformă reprezintă un pas esențial spre digitalizarea proceselor administrative, crescând transparența și eficiența gestionării fondurilor rurale și susținând transformarea digitală a administrației publice rurale”, a declarat Adrian Ionuț Chesnoiu, Director General AFIR.
Acest demers confirmă angajamentul AFIR pentru profesionalizarea și modernizarea administrației locale în mediul rural.