Comuna Voinești continuă să fie un exemplu de administrație performantă și responsabilă. Primarul Gabriel Daniel Sandu a anunțat finalizarea unei noi lucrări de infrastructură, realizată în regim propriu, cu costuri minime pentru bugetul local.
Este vorba despre extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă în satul Suduleni, pe o lungime de 250 de metri, de la intersecția DN 72A cu DJ 712 B până la pepiniera stațiunii de cercetare pomicolă. Zona este deja intravilană, iar acolo s-au construit trei locuințe noi, fapt ce a determinat necesitatea urgentă a racordării la rețeaua de utilități.
Lucrarea a fost realizată în doar 10 ore, cu următoarele resurse: utilajele proprii ale Primăriei Voinești, angajați ai Primăriei și persoane beneficiare de ajutor social

Costul total al lucrării s-a ridicat la doar 3.700 lei, sumă care acoperă strict: prețul conductei PE ф63, 10 bari, mufele de electrofuziune, carburantul necesar.
„Lucrările efectuate în regim propriu duc la costuri minime! Vom continua în acest mod ori de câte ori este posibil, pentru a folosi eficient fiecare leu din bugetul comunei”, a declarat primarul Gabriel Daniel Sandu.
Administrația Voinești dovedește din nou că implicarea directă, buna gospodărire și utilizarea responsabilă a resurselor locale pot genera rezultate concrete și rapide în folosul comunității.
Suntem aici pentru dumneavoastră! – este mesajul constant transmis de echipa primăriei.

