O șoferiță în vârstă de 66 de ani, din Târgoviște, a fost rănită într-un accident rutier produs în seara zilei de 17 octombrie, pe DN 71, în afara localității Nucet.
Potrivit primelor informații, femeia se afla la volanul unui autoturism când ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a părăsit partea carosabilă, iar în urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită.

Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Polițiștii au deschis cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost cauzele care au dus la ieșirea autoturismului de pe carosabil.

