CSM-CSU Târgoviște a pierdut confruntarea disputată pe teren propriu cu FCC Baschet Arad, scor 75-84, în etapa a doua a Ligii Naționale de Baschet Feminin.
Baschetbalistele târgoviștence au luptat pentru un rezultat pozitiv, însă formația arădeană a reușit să se impună la o diferență de nouă puncte.
Bride Kennedy-Hopoate, principala marcatoare a echipei
Bride Kennedy-Hopoate a fost cea mai eficientă marcatoare a formației din Târgoviște, cu 25 de puncte. Au mai contribuit la scor Gabriela Munteanu, cu 17 puncte, Lindsey Pulliam și Cameron Thomas, fiecare cu câte 14 puncte, precum și Alexandra Ghiță, cu 5 puncte.
Chiar dacă rezultatul nu a fost cel dorit, CSM-CSU Târgoviște le-a mulțumit suporterilor care au fost alături de echipă în tribune.
Următoarele meciuri vor fi o nouă ocazie pentru formația dâmbovițeană de a reveni pe drumul victoriilor și de a le oferi fanilor motive de bucurie.
CSM Târgoviște – Clubul tău, orașul tău!

