Nouă partide sunt programate pentru prima parte a sezonului regulat 2026-2027, iar cinci dintre acestea se vor disputa la Târgoviște, în fața propriilor suporteri.
Debutul este programat pe 3 octombrie, când CSM Târgoviște va întâlni, pe teren propriu, formația din Timișoara. Așadar, primul meci oficial al noului sezon va avea loc acasă, iar echipa își dorește să înceapă campionatul cu o evoluție pe măsura așteptărilor.
Unul dintre cele mai interesante dueluri ale primei părți de campionat va avea loc pe 28 noiembrie. CSM Târgoviște va primi atunci vizita Rapidului, într-o confruntare care readuce în prim-plan finala sezonului trecut.
Turul se va încheia pe 5 decembrie, la București, în compania Agronomiei.
Programul poate suferi mici modificări pe parcursul sezonului, însă un lucru este cert: baschetul revine la Târgoviște, iar primul meci este chiar acasă!
Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare la sală pentru a fi alături de echipă încă din prima etapă.
CSM Târgoviște – clubul tău, orașul tău!

