CNAIR anunță că etapa de testare a platformei TollRo se încheie la 29 septembrie 2026, iar noul sistem de tarifare rutieră electronică va deveni operațional începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00.
De la această dată, rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor fi emise prin noul sistem. Vânzarea prin actuala platformă SIEGMCR se încheie pe 30 septembrie, la ora 23:59.
Cine va plăti TollRo
Tariful TollRo se aplică vehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, destinate transportului de marfă, precum și vehiculelor de transport mixt asimilate acestora, atunci când circulă pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale.
Valoarea tarifului este calculată în funcție de:distanța parcursă;masa vehiculului;
clasa de emisii EURO;categoria drumului.
Cum se poate achita tariful
TollRo va putea fi plătit în două modalități:
Tichet de rută – plata în avans pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei.
Tarifare în funcție de distanța parcursă – traseul este înregistrat prin aplicația mobilă TollRo, iar plata se realizează din portofelul electronic, cu cardul sau cash.
Platforma permite crearea și administrarea contului, înrolarea vehiculelor și a flotelor, plata online, consultarea istoricului tranzacțiilor și primirea notificărilor privind rețeaua de drumuri.
De unde se poate cumpăra rovinieta
Începând cu 1 octombrie, utilizatorii vor avea la dispoziție portalul TollRo, aplicația mobilă pentru iOS și Android, distribuitorii autorizați, punctele CNAIR și punctele de trecere a frontierei. Rovinieta va putea fi achiziționată și prin SMS.
Portalul oficial TollRo
Aplicația TollRo este disponibilă gratuit în App Store și Google Play.
Un aspect important pentru șoferi: rovinietele cumpărate până la 30 septembrie 2026 prin sistemul actual rămân valabile până la data înscrisă pe document. Nu este necesară cumpărarea unei noi roviniete.
Plata TollRo prin furnizorii de servicii de taxare electronică (SETRE), interoperabilă cu sistemele de taxare din Uniunea Europeană, va fi disponibilă începând cu 15 ianuarie 2027.
CNAIR anunță că va pune la dispoziția utilizatorilor și materiale video explicative privind crearea contului, calcularea și plata tarifului, precum și verificarea tranzacțiilor.

