La Târgoviște, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița, a ajuns Caravana „Nu consuma plastic, frate!”, într-o întâlnire dedicată educației ecologice și promovării unui comportament responsabil față de mediu.
Evenimentul a reunit cadre didactice într-o activitate bazată pe joc, idei și creativitate, cu scopul de a identifica modalități prin care temele privind consumul responsabil, reutilizarea și reducerea utilizării plasticului pot fi explicate copiilor într-un mod atractiv și interactiv.

Un rol important l-a avut jocul educațional „Nu consuma plastic, frate!”, prin intermediul căruia participanții au descoperit metode prin care educația pentru protejarea mediului poate deveni mai accesibilă și mai interesantă pentru cei mici.
Activitatea a fost organizată de Asociația Creionăm Viitorul, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Dâmbovița și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, în cadrul programului „Săptămâna Verde”.
Prin astfel de activități, mesajele despre protejarea mediului sunt transformate în experiențe concrete, pe înțelesul copiilor, iar profesorii primesc instrumente pe care le pot folosi ulterior la clasă.
Învățăm prin joc. Creștem prin responsabilitate. Protejăm prin fapte.

