Unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice aflate în dezvoltare în România prinde contur în județul Dâmbovița, la Cornățelu.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că a avut o vizită de lucru în localitate, unde a discutat cu vicepreședintele executiv al ENGIE România, Cristian Buzan, și cu reprezentanții companiei despre investiție.




Proiectul se va întinde pe peste 250 de hectare și va include peste 300.000 de panouri fotovoltaice. Energia produsă va fi livrată în Sistemul Energetic Național, iar conectarea la rețea este estimată pentru toamna anului viitor.
„Investițiile atrag alte investiții, generează locuri de muncă și creează noi oportunități pentru județ”, a transmis Corneliu Ștefan.
Președintele CJ Dâmbovița a subliniat și importanța ca astfel de investiții să producă beneficii pentru comunitățile locale, inclusiv prin sprijinirea școlilor, clădirilor publice și unităților medicale cu soluții eficiente energetic.
Potrivit administrației județene, investiția de la Cornățelu va fi urmată de un nou proiect în domeniul energiei verzi, semn că sectorul energiei regenerabile se dezvoltă în Dâmbovița.
