Descinderi în Dâmbovița, Ilfov și Prahova într-un dosar privind comercializarea ilegală de țigarete
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile.
Oamenii legii au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, dintre care trei în județul Dâmbovița, două în Ilfov și unul în Prahova.
Descinderile au vizat persoane bănuite că ar fi deținut sau comercializat pe teritoriul României produse accizabile supuse marcării, în afara antrepozitului fiscal, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false, peste limita prevăzută de Codul fiscal.
În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat pentru continuarea cercetărilor peste 31.500 de țigarete nemarcate.
Un bărbat din Ilfov, sub control judiciar
În urma probatoriului administrat în cauză, sub coordonarea procurorului de caz, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din județul Ilfov.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care ar fi fost deținute sau comercializate țigaretele.
Precizăm că efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, și nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

