Schimbări importante în Codul penal privind exploatarea sexuală a minorilor. Parlamentul a adoptat modificarea articolului 374, prin care sunt înăsprite sancțiunile și sunt introduse prevederi clare pentru noile forme de abuz din mediul online.
Parlamentul a făcut un pas important pentru consolidarea protecției copiilor în fața exploatării sexuale, inclusiv în mediul digital. Articolul 374 din Codul penal a fost modificat, iar noua reglementare aduce sancțiuni diferențiate în funcție de gravitatea faptelor și prevederi adaptate evoluției tehnologiei.
Una dintre modificările importante este schimbarea terminologiei. Sintagma „pornografie infantilă” este înlocuită cu „materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”, pentru a evidenția faptul că în centrul acestor infracțiuni se află copilul-victimă.
Pedepse de până la 12 ani de închisoare
Potrivit noilor prevederi, producerea materialelor ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor va fi sancționată cu închisoare de la 5 la 12 ani.
Pentru promovarea sau expunerea unor astfel de materiale, pedeapsa este de la 3 la 10 ani, în timp ce procurarea, deținerea, stocarea, distribuirea sau punerea la dispoziție sunt sancționate cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Legea introduce explicit și prevederi referitoare la grooming, respectiv conduitele prin care un adult urmărește să câștige încrederea unui minor în scopul exploatării sexuale.
O altă noutate importantă este includerea materialelor generate sau manipulate cu ajutorul inteligenței artificiale, domeniu care a devenit o nouă provocare pentru autorități și pentru protecția minorilor.
De asemenea, sunt consolidate măsurile privind confiscarea și obligațiile de sesizare, iar pedepsele pentru anumite forme de consum al acestor materiale sunt majorate. Accesarea unor astfel de materiale va fi sancționată cu 1 până la 5 ani de închisoare, față de 1-3 ani în forma anterioară, iar participarea la spectacole ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor va fi sancționată cu 2 până la 7 ani, față de 1-5 ani.
„Condamnăm infractorii, nu copiii!”
Deputata PSD Diana Tușa, președinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, a transmis că modificările urmăresc să pună accentul pe protejarea victimelor și pe sancționarea celor care exploatează minorii.
„Condamnăm infractorii, nu copiii!”, este mesajul transmis de parlamentară după adoptarea proiectului.
Noua reglementare urmărește, totodată, o delimitare mai clară între situațiile de exploatare sexuală și anumite situații private între adolescenți apropiați ca vârstă, pentru ca legislația să poată face diferența între comportamentele de exploatare și situațiile în care minorii sunt, de fapt, victime.
Prin modificarea Codului penal, autoritățile primesc instrumente suplimentare pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor, inclusiv în contextul noilor tehnologii și al utilizării inteligenței artificiale.

