Parcul Chindia și Grădina Zoologică din Târgoviște sunt tot mai aproape de o amplă transformare. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor în cadrul proiectului de revitalizare a expirat ieri, iar în perioada următoare urmează evaluarea acestora.
Investiția are o valoare de peste 42 de milioane de lei, fonduri europene, iar proiectul prevede intervenții importante atât în zona verde, cât și în infrastructura de agrement și promenadă.



Mai mult spațiu verde și un parc modernizat
Vor fi plantați arbori, arbuști și plante ornamentale noi, iar aleile existente vor fi refăcute. Parcul va beneficia și de mobilier urban nou, adaptat caracterului istoric al zonei.
Pentru copii sunt prevăzute locuri de joacă extinse și dotate cu echipamente moderne, concepute astfel încât să se integreze în peisajul istoric al parcului.
Monitorizare video în întregul parc
Proiectul include și un sistem de monitorizare video, menit să contribuie la creșterea siguranței celor care vor veni în Parcul Chindia.
Pod peste lac și noi zone de promenadă
Printre elementele de noutate se numără un pod peste lac, pontoane și zone noi de promenadă, care vor schimba aspectul și modul în care este folosită zona.
Un principiu important al proiectului este păstrarea caracterului verde al parcului: construcțiile și aleile nu vor ocupa mai mult de 10% din suprafața acestuia.
Primele utilaje, așteptate în acest an
După finalizarea evaluării ofertelor și desemnarea executantului, lucrările ar urma să înceapă în acest an. Durata maximă prevăzută pentru execuție este de 24 de luni.
Dacă proiectul va fi dus la bun sfârșit conform planului, Târgoviște va avea un Parcul Chindia modernizat, cu mai multe facilități pentru recreere, sport și promenadă, dar cu accent pus în continuare pe spațiul verde și pe protejarea specificului zonei.
