Chindia Târgoviște a anunțat oficial încetarea colaborării cu Sergiu Jurj, Pol Munoz și Miguel Constantinescu, fotbaliști care au evoluat în tricoul roș-albastru pe parcursul sezonului trecut.
Conducerea clubului le-a transmis un mesaj de mulțumire pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în perioada petrecută la Chindia.
„Le mulțumim pentru aportul pe care și l-au adus la parcursul Chindiei și le dorim succes în continuarea carierei!”, este mesajul transmis de club.
Despărțirea face parte din procesul de reorganizare a lotului înaintea noului sezon competițional, Chindia continuând pregătirile și conturarea echipei pentru obiectivele viitoare.

