Șoferii care vor circula astăzi, 17 iulie, pe Drumul Național 7 trebuie să se aștepte la controale intensificate. În intervalul orar 14:00 – 18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor participa la o amplă acțiune de tip „releu”, desfășurată simultan pe întreg traseul DN7, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
La operațiune participă efective din opt județe – Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara și Arad – scopul principal fiind reducerea numărului de accidente și creșterea gradului de siguranță rutieră pe unul dintre cele mai circulate drumuri naționale din România.
Potrivit datelor analizate de Poliția Română, ziua de vineri este cea în care se produce cel mai mare număr de accidente rutiere, iar intervalul 14:00 – 18:00 este considerat perioada cu cel mai ridicat risc. Din acest motiv, acțiunea a fost planificată exact în acest interval, pentru a descuraja comportamentele periculoase în trafic.
Polițiștii vor verifica respectarea regulilor de circulație și vor sancționa abaterile care generează cele mai grave accidente, în special:
nerespectarea regimului legal de viteză;
neacordarea priorității vehiculelor care au acest drept;
folosirea telefonului mobil și alte forme de distragere a atenției la volan.
Reprezentanții IPJ Dâmbovița le recomandă conducătorilor auto să circule prudent, să respecte limitele de viteză, să păstreze distanța de siguranță și să evite orice activitate care le poate distrage atenția în timpul conducerii.
Acțiunea face parte din demersurile Poliției Române de prevenire a accidentelor și de protejare a tuturor participanților la trafic pe DN7, una dintre cele mai importante și aglomerate artere rutiere din țară.

