CSM Târgoviște a fost reprezentat de trei sportivi la Campionatul Național de Cadeți (12-13 ani), competiție desfășurată la Oradea. Andrei Dobre, Alexandru Săvoiu și Albert Săvoiu, pregătiți de antrenorul Gheorghe Tzitzeclis, au avut prestații apreciate și au acumulat experiență importantă la nivel național.
Pentru tinerii înotători târgovișteni, participarea la această competiție reprezintă un pas important în dezvoltarea lor sportivă și o oportunitate de a concura alături de cei mai buni cadeți din țară.
Veștile bune continuă pentru secția de înot a CSM Târgoviște. În zilele următoare, o delegație numeroasă a clubului va participa la Cupa României pentru Seniori, Tineret, Juniori I și II, competiție programată la Târgu Mureș, unde sportivii pornesc cu speranțe la clasări pe podium.
Înotătorii își desfășoară pregătirea la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, una dintre cele mai moderne baze sportive din județ, care oferă condiții excelente pentru performanță. Succes tuturor sportivilor în competiția de la Târgu Mureș!

