Un incident care putea avea urmări grave s-a produs ieri, în jurul orei 11:46, în orașul Găești, după avarierea unei conducte de gaze.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Găești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Pentru siguranța cetățenilor, zona a fost balizată, fiind instituit un perimetru de protecție, iar 36 de persoane au fost evacuate preventiv.
Operatorul de distribuție a întrerupt alimentarea cu gaze în zona afectată, iar după eliminarea pericolului, circulația a fost reluată.
Potrivit autorităților, intervenția s-a încheiat, fără a fi raportate victime.

