Primăria Municipiului Târgoviște a anunțat desfășurarea unei ample acțiuni de combatere a insectelor de disconfort în perioada 29 iunie – 4 iulie 2026. Intervențiile vor avea loc zilnic, în intervalul orar 05:45 – 10:00, prin pulverizare aeriană, pe întreaga suprafață a municipiului, inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom.
Acțiunea vizează reducerea populațiilor de țânțari, muște, omizi, tigrul de platan și alte insecte care creează disconfort cetățenilor pe timpul sezonului cald.

Autoritățile precizează că, în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, precum vânt puternic, ploi sau grindină, tratamentele vor fi reprogramate pentru prima zi în care vremea va permite desfășurarea în siguranță a operațiunii.
Pentru combaterea dăunătorilor va fi utilizat insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, produs avizat de Ministerul Sănătății. Potrivit specialiștilor, substanța nu este periculoasă pentru populație și mediul înconjurător atunci când este utilizată conform recomandărilor, însă prezintă toxicitate pentru albine și organismele acvatice.
În acest context, apicultorii sunt sfătuiți să ia măsuri de protecție a familiilor de albine, prin închiderea stupilor sau mutarea acestora la o distanță de cel puțin 10 kilometri de zonele tratate.
De asemenea, municipalitatea recomandă evitarea pășunatului animalelor și a consumului de fructe provenite din zonele supuse tratamentului în perioada desfășurării acțiunii.
Primăria Târgoviște transmite că această măsură are ca scop creșterea confortului și siguranței cetățenilor pe durata verii.

