Cea de-a XXVII-a ediție a Concursului Național „Trofeul Coresi”, dedicat elevilor pasionați de siguranța rutieră, s-a încheiat după trei zile de competiție și activități educative.
În perioada 12–14 iunie 2026, 60 de elevi din 13 județe ale țării și-au testat cunoștințele teoretice și abilitățile practice în domeniul circulației rutiere, într-un eveniment menit să promoveze siguranța și responsabilitatea în trafic.



Competiția a fost organizată de Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Coresi”, având ca obiectiv formarea unui comportament preventiv în rândul copiilor și tinerilor participanți la trafic, contribuind la reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere.
Participanții au susținut o probă teoretică privind regulile de circulație și două probe practice: un traseu de îndemânare cu bicicleta, desfășurat într-un poligon special amenajat, și o probă aplicată care a reprodus situații reale din trafic, evaluând capacitatea elevilor de a respecta normele rutiere.
Pe durata pauzelor dintre probe, elevilor le-a fost prezentat un soft educațional, iar discuțiile interactive au vizat situații reale din trafic și modul corect de abordare a acestora.
La ediția din acest an au participat 15 echipe din județele Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Călărași, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu, Tulcea și Dâmbovița.
Clasament final: Locul I – Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște
Locul II – Școala Gimnazială nr. 29 Galați
Locul III – Școala Gimnazială nr. 1 Niculițel, Tulcea
Felicitări tuturor elevilor pentru implicare și rezultate!
