Parcul Chindia din Târgoviște a devenit, zilele acestea, un adevărat spațiu al descoperirii și educației, în cadrul activității „Orășelul Copiilor”, organizată de Școala Primară Adventistă din municipiu.
La eveniment au participat pompierii dâmbovițeni, alături de jandarmi, polițiști și reprezentanți ai altor instituții, transformând întâlnirea într-o experiență interactivă prin care cei mici au putut înțelege, într-un mod prietenos și accesibil, rolul fiecărei structuri în viața comunității.
Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița au susținut ateliere de prim ajutor și activități de informare preventivă, prezentând copiilor reguli esențiale pentru siguranța lor, dar și informații despre programul „Salvator din pasiune”. Micii participanți au primit pliante și materiale educative adaptate vârstei lor.
Un rol important l-au avut și voluntarii din cadrul aceluiași program, care au sprijinit activ desfășurarea atelierelor și au interacționat direct cu copiii, contribuind la transmiterea mesajelor preventive într-o formă atractivă și ușor de înțeles.
Atmosfera a fost una plină de energie, curiozitate și entuziasm, iar organizatorii subliniază că astfel de activități sunt esențiale pentru formarea unei culturi a siguranței încă din copilărie.
„Prevenția salvează vieți” rămâne mesajul central al acțiunii, care a adus împreună instituțiile de ordine publică și comunitatea, într-un demers comun pentru educație și protecție.


