Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Târgoviște, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier în timp ce conducea un autoturism pe Calea Domnească, deși se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, nivel care indică o stare avansată de ebrietate și un pericol major în trafic.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei din sânge.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând să fie dispuse măsurile legale.

