Utilaje de peste 5 milioane lei, puse sub sechestru.Un bărbat de 53 de ani din municipiul București a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență.
Potrivit polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, în urma probatoriului administrat.
Anchetatorii susțin că, în perioada 27 ianuarie – 27 mai, în calitate de administrator al unei societăți cu obiect de activitate în exploatarea agregatelor minerale, bărbatul ar fi dispus efectuarea unor lucrări de excavare a solului și extragere de resurse minerale, fără a deține autorizațiile legale necesare.
În cadrul anchetei, autoritățile au dispus și sechestrul asupra mai multor utilaje folosite în activitate, respectiv 4 autobasculante și un excavator.
După prezentarea în fața magistraților, pe numele acestuia a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Reprezentanții anchetatorilor reamintesc că urmărirea penală reprezintă o etapă a procesului penal și că, pe tot parcursul procedurii, se aplică principiul prezumției de nevinovăție.

