Chindia Târgoviște a anunțat transferul atacantului Valentin Dumitrache, care a semnat un contract valabil pe 2 ani cu formația din județul Dâmbovița.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani sosește de la FC Dinamo București, club unde a evoluat în ultimii ani, fiind ulterior împrumutat la Metalul Buzău și CS Afumați pentru a prinde mai multe minute și experiență competițională.
De-a lungul carierei sale, Dumitrache a mai trecut pe la FCV Farul Constanța, Gloria Buzău și Academica Clinceni, acumulând experiență în fotbalul românesc la nivel de primă ligă și ligile inferioare.
La nivel internațional, atacantul are și două selecții pentru naționala U20 a României, un plus important pentru ofensiva echipei din Târgoviște.
Conducerea clubului i-a transmis bun venit și mult succes în tricoul roș-albastru.

