Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița au sancționat un operator economic din satul Mărginenii de Sus, comuna Dărmănești, în urma unui control efectuat la solicitarea Poliției Municipiului Moreni.


Verificările au evidențiat mai multe nereguli grave, printre care lipsa Autorizației de Mediu, evacuarea apelor uzate fecaloid-menajere neepurate direct în apele naturale și neinformarea autorităților competente cu privire la nefuncționarea stației de epurare, situație care a condus la o poluare accidentală a mediului.
Pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, comisarii au aplicat sancțiuni contravenționale și au dispus măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate, cu termene clare de realizare.
Reprezentanții Gărzii de Mediu reamintesc tuturor operatorilor economici că obținerea actelor de reglementare și respectarea normelor de protecție a mediului sunt obligații legale, iar orice incident care poate produce poluare trebuie raportat imediat autorităților competente.
Protejarea mediului și prevenirea poluării rămân priorități esențiale pentru sănătatea comunităților și pentru conservarea resurselor naturale.
