Revizuirea în scădere a prognozei economice pentru România de către Comisia Europeană nu este, în sine, o surpriză. Surpriza reală este distanța tot mai mare dintre discursul oficial și ceea ce trăiesc oamenii în fiecare zi.
În timp ce în comunicate se vorbește despre „reforme”, „echilibre macroeconomice” și „ajustări necesare”, în realitate România se confruntă cu o presiune tot mai apăsătoare asupra vieții de zi cu zi: prețuri în creștere, consum în scădere, nesiguranță în rândul angajaților și o tot mai vizibilă oboseală socială.
Cifrele pot fi interpretate, explicate sau contextualizate. Dar ele nu pot ascunde faptul că tot mai mulți oameni își fac calculele la raft, nu în rapoarte economice. Că tot mai multe familii renunță la produse de bază. Că tot mai mulți pensionari își împart medicamentele pe zile. Că tot mai mulți tineri privesc plecarea din țară nu ca pe o opțiune, ci ca pe un plan de rezervă.
Indiferent de culoarea politică a guvernării, există un adevăr incomod: atunci când măsurile economice nu se simt în stabilitate, ci în presiune, încrederea se erodează rapid.
Explicațiile legate de contextul internațional, crizele externe sau moștenirile economice sunt reale până la un punct. Dar ele devin insuficiente atunci când sunt invocate constant, în timp ce indicatorii interni continuă să trimită semnale de avertizare.
În astfel de momente, nu mai este suficient să vorbești despre reformă. Trebuie demonstrat că reforma produce efecte reale, nu doar statistici reinterpretate.
România riscă să intre într-o zonă periculoasă: aceea în care indicatorii macroeconomici sunt discutați intens în conferințe, în timp ce în viața de zi cu zi oamenii simt doar degradarea puterii de cumpărare și lipsa de predictibilitate.
Iar aici apare ruptura majoră: între politica făcută în grafice și economia trăită în casele oamenilor.
Orice guvernare este, în final, judecată simplu, fără jargon și fără statistici sofisticate: dacă oamenii o duc mai bine sau mai rău decât înainte.
Iar răspunsul la această întrebare nu se scrie în rapoarte. Se vede în fiecare bon fiscal.
