Jandarmii dâmbovițeni vor asigura măsurile de ordine publică sâmbătă, 23 mai 2026, începând cu ora 17:30, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, la partida de fotbal dintre Chindia Târgoviște și Farul Constanța, contând pentru barajul de promovare/menținere în Superligă.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță și fairplay a evenimentului sportiv, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, va implementa un set complex de măsuri pentru protejarea participanților și prevenirea incidentelor.
Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 15:30, pe baza biletelor emise de clubul organizator, AFC Chindia Târgoviște. Organizatorii recomandă suporterilor să ajungă din timp la arenă pentru a evita aglomerația la punctele de acces.
Potrivit legislației în vigoare, partida a fost încadrată la un grad mediu de risc, ceea ce permite efectuarea de controale preventive la intrarea în stadion, pentru a preveni introducerea de obiecte sau materiale interzise.
Sunt strict interzise introducerea și utilizarea băuturilor alcoolice, materialelor pirotehnice sau a oricăror obiecte care pot pune în pericol siguranța spectatorilor. Persoanele aflate în stare de ebrietate sau care comit fapte de dezordine pot fi oprite de la acces și sancționate conform legii.
Pe durata evenimentului, agenții societății de pază și protecție contractate de organizator vor asigura supravegherea în interiorul arenei, coordonând fluxul de spectatori și respectarea regulilor de acces.
Autoritățile recomandă spectatorilor să manifeste răbdare la controalele de securitate, să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite orice comportament care ar putea degenera în incidente.
De asemenea, părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție copiii, iar suporterii să adopte un comportament civilizat, fără injurii sau gesturi obscene la adresa jucătorilor, oficialilor sau forțelor de ordine.
Jandarmeria Dâmbovița face apel la responsabilitate și spirit de fairplay, subliniind că succesul unui astfel de eveniment depinde de cooperarea tuturor participanților și de respectarea regulilor de ordine publică.

