Administrația Națională de Meteorologie anunță un episod de instabilitate atmosferică accentuată care va afecta aproape toate regiunile țării în intervalul 8 – 11 mai. Meteorologii avertizează că urmează zile cu ploi abundente, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, căderi de grindină.
Potrivit specialiștilor, aversele vor avea caracter torențial, iar în unele zone cantitățile de apă pot depăși 20 – 30 l/mp într-un timp scurt. Fenomenele vor apărea temporar în toate regiunile, însă cele mai intense manifestări sunt așteptate în zonele de deal și de munte, dar și în centrul și sudul țării.
Pe lângă ploi, vijeliile și frecventele descărcări electrice vor crea un disconfort accentuat, existând riscul producerii unor probleme punctuale, precum acumulări rapide de apă pe carosabil, scurgeri de pe versanți sau căderi de crengi și copaci în timpul rafalelor puternice de vânt.
Totodată, vremea se va răci în mare parte din țară. Temperaturile maxime vor coborî semnificativ față de zilele precedente și se vor încadra între 17 grade în nordul litoralului și în Transilvania și până la 26 de grade în Bărăgan.
Meteorologii recomandă populației să urmărească actualizările oficiale ale prognozelor și avertizărilor nowcasting, mai ales în contextul fenomenelor care pot apărea brusc și pot avea intensitate ridicată.
Șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de drum, să evite deplasările în timpul furtunilor puternice și să nu parcheze autoturismele sub copaci sau în zone expuse riscului de inundații locale.

