Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat semnarea unui nou contract de finanțare pentru modernizarea Dispensarului Uman din satul Petrești, comuna Corbii Mari.
Acesta este al treilea contract semnat în cadrul unei serii de 14 proiecte, a căror valoare totală se ridică la 323.800.000 lei, menite să sprijine dezvoltarea comunităților din județ. Contractul a fost parafat de primarul comunei, Ionuț Bănică, împreună cu directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat.
Proiectul, intitulat „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice – Dispensar Uman din satul Petrești”, are o valoare de peste 3.850.000 lei și vizează:
modernizarea completă a clădirii dispensarului;
creșterea eficienței energetice a clădirii;
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite locuitorilor.
Prin această investiție, comunitatea din Corbii Mari va beneficia de un spațiu medical modern, eficient și prietenos cu mediul, contribuind atât la sănătatea locuitorilor, cât și la dezvoltarea durabilă a comunei.

