Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dâmbovița sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 49 de ani, din comuna Răzvad, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și uzul de fals.
Din ancheta efectuată a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism, bărbatul a fost oprit pentru control de polițiști. La solicitarea documentelor de identitate și a permisului de conducere, acesta a prezentat un permis emis de autoritățile din Polonia.
Verificările ulterioare, efectuate prin canalele oficiale de cooperare internațională, au relevat că documentul nu îndeplinește condițiile de autenticitate și că bărbatul nu figurează ca posesor de permis de conducere nici în Polonia, nici în România.
Astfel, există suspiciuni rezonabile că permisul prezentat este fals, iar conducătorul auto nu deține dreptul legal de a conduce un vehicul.
Bărbatul a fost prezentat magistraților pentru luarea unei măsuri preventive, iar polițiștii continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal conform Codului de procedură penală, principiul prezumției de nevinovăție fiind garantat.

