Partidul Social Democrat trage un semnal de alarmă cu privire la situația cetățenilor români blocați în zone de conflict internațional. PSD acuză Guvernul condus de prim-ministrul Ilie Bolojan că nu asigură protecția și repatrierea celor aflați în dificultate, tratând problema ca pe o simplă cheltuială suplimentară, fără a se respecta obligația fundamentală a statului de a-și proteja cetățenii.
Potrivit PSD, lipsa resurselor și a mobilizării instituțiilor statului îi lasă pe români la limita rezistenței, inclusiv pe cei aflați pe aeroporturi din regiune sau în zone afectate de conflict. Partidul subliniază că repatrierea nu este un gest de bunăvoință, ci o datorie elementară a Guvernului față de cetățeni.
„Domnule Bolojan, poate realizați că sunteți premierul României, nu al USR sau al unei facțiuni din PNL. Românii vă plătesc salariul tocmai pentru a le apăra interesele și pentru a-i proteja, mai ales în momente de criză. Treziți-vă și mobilizați instituțiile statului! Aduceți-i acasă pe români rapid și în siguranță, pe banii statului, care sunt și banii lor!”, transmite PSD.

