Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a participat la Adunarea Generală a Judecătorilor din județ, eveniment desfășurat într-un cadru solemn, care a reunit magistrați, reprezentanți ai mediului universitar și ai instituțiilor din domeniul ordinii și siguranței publice.

Prezența prefectului la acest moment important pentru sistemul judiciar dâmbovițean a evidențiat respectul pentru valorile statului de drept și pentru rolul esențial al justiției în menținerea echilibrului social și a încrederii cetățenilor în instituțiile publice.

În intervenția sa, reprezentantul Guvernului în teritoriu a subliniat faptul că participarea sa nu este una formală, ci exprimă susținerea instituțională față de activitatea magistraților și față de independența autorității judecătorești.
„Justiția nu este doar o putere a statului, ci garanția fundamentală a ordinii constituționale și a încrederii publice”, a transmis prefectul, reafirmând că Instituția Prefectului își exercită atribuțiile în deplin respect față de principiul separației puterilor în stat.
Totodată, acesta a evidențiat complexitatea activității instanțelor, volumul ridicat de cauze și responsabilitatea majoră pe care judecătorii o au în raport cu așteptările societății. În acest context, susținerea sistemului judiciar reprezintă, potrivit declarației sale, nu doar o obligație legală, ci și o datorie morală a autorităților publice.
Prefectul a transmis un mesaj de deschidere pentru dialog și cooperare interinstituțională, subliniind că numai printr-un efort comun, responsabil și coerent, pot fi consolidate justiția, administrația publică și siguranța comunității.
Participarea la acest eveniment reafirmă angajamentul Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița de a sprijini inițiativele care întăresc colaborarea dintre autorități și consolidează statul de drept, în beneficiul cetățenilor.

