Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă pentru județul Dâmbovița, în intervalul 8 februarie, ora 10.00 – 10 februarie, ora 20.00.
În acest interval, sunt prognozate precipitații predominant sub formă de ninsoare, care vor duce la depunerea unui strat de zăpadă de 5–10 cm, iar în zona montană grosimea stratului poate ajunge la 15 cm. Izolat, se poate forma polei sau ghețuș, îngreunând condițiile de trafic.



De asemenea, vântul va avea intensificări locale, cu rafale ce pot atinge 45–50 km/h, iar la munte vitezele vor fi mai mari, viscolind temporar ninsoarea.
Vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, urmând să devină deosebit de rece, cu temperaturi maxime cuprinse între -6 și 3 grade Celsius, iar minimele pot coborî până la -15 grade, în special în noaptea de luni spre marți.
Recomandări pentru populație
– adaptați deplasările la condițiile meteo;
– evitați drumurile lungi pe vreme nefavorabilă;
– echipați corespunzător autovehiculele;
– protejați persoanele vulnerabile.
Autoritățile monitorizează situația și sunt pregătite să intervină, în funcție de evoluția fenomenelor meteo.
