Săptămâna dedicată „Alaiului Colindelor”, eveniment tradițional organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, s-a încheiat într-o atmosferă plină de căldură și emoție.
Sute de copii din școlile și grădinițele județului au urcat pe scenă și au dăruit publicului colinde interpretate cu suflet, aducând mai aproape spiritul autentic al Crăciunului. Fiecare moment a fost însoțit de zâmbete, aplauze și bucuria de a păstra vii tradițiile românești.
Evenimentul a transformat colindele într-un adevărat liant între generații, oferind comunității prilejul de a se bucura de farmecul sărbătorilor de iarnă. „Alaiul Colindelor” a demonstrat, încă o dată, că tradițiile continuă să trăiască prin glasul și entuziasmul celor mai mici.
O săptămână de sărbătoare care a adus lumină, speranță și emoție în inimile tuturor celor prezenți.

