Pompierii din Dâmbovița au intervenit pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o locuință din localitatea Tătărani.
La fața locului au acționat Garda de Intervenție Voinești, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, precum și Detașamentul de Pompieri Târgoviște, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Incendiul se manifesta generalizat la două anexe, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, și la acoperișul casei, afectând circa 30 de metri pătrați.

O persoană de sex feminin a fost surprinsă de flăcări și a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de echipajul SMURD.
Datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul a fost lichidat, evitând extinderea la alte construcții din apropiere.
Autoritățile reamintesc cetățenilor să respecte măsurile de siguranță privind utilizarea focului și a instalațiilor electrice, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

