Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița atrage atenția asupra riscului major de incendii în locuințe, pe fondul utilizării sistemelor de încălzire în perioada de iarnă. Coșurile de fum necurățate sau deteriorate, montarea necorespunzătoare a sobelor și manipularea incorectă a cenușii și jăraticului fierbinte se numără printre principalele cauze identificate anual de pompieri în timpul intervențiilor.
Potrivit ISU Dâmbovița, astfel de incendii se pot răspândi rapid, punând în pericol vieți omenești și provocând pagube semnificative proprietăților. Specialiștii recomandă efectuarea lucrărilor de întreținere și curățare a coșurilor de fum doar de personal autorizat, verificarea periodică a sobelor și a sistemelor de evacuare a fumului, precum și depozitarea sigură a cenușii în recipiente metalice, departe de materiale inflamabile.
Măsuri de prevenire recomandate de pompieri
Curățați și verificați coșurile de fum înainte de utilizarea sobelor
Nu așezați materiale combustibile pe sau lângă sobă
Folosiți doar combustibilul recomandat pentru tipul sobei
Stingeți complet focul înainte de culcare sau de a pleca de acasă
Depozitați cenușa și jarul doar în recipiente metalice
Montați detectoare de fum în locuință
Reprezentanții ISU subliniază faptul că respectarea acestor măsuri simple poate preveni tragedii: „Doar împreună putem reduce numărul incidentelor și proteja viețile oamenilor.”Cetățenii sunt îndemnați să distribuie aceste recomandări, astfel încât informațiile să ajungă la cât mai multe persoane, în special la cei care locuiesc în gospodării dotate cu sobe pe combustibil solid.

