Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață, 26 noiembrie, la un depozit de muniție din localitatea Mija, județul Dâmbovița. Evenimentul a mobilizat forțe importante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, după ce un apel la 112 anunța producerea unui incendiu în incinta unui depozit în care erau stocate componente de muniție.
Incendiul a fost lichidat, însă se înregistrau degajări consistente de fum. Pompierii au acționat pentru ventilarea spațiilor și pentru înlăturarea oricărui risc suplimentar, având în vedere specificul materialelor aflate în depozit. Autoritățile au evacuat 25 de persoane din zona afectată
Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni, precum și două autospeciale de stingere și o autospecială de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Târgoviște. Echipajele au acționat în cooperare pentru asigurarea zonei, monitorizarea temperaturilor și evacuarea fumului.
Intervenția a fost declarată finalizată în jurul prânzului. Primele evaluări arată că în incendiu au ars componente pentru 150 de încărcături de azvârlire, model PG-7VM, fiecare având o valoare estimată de aproximativ 70 de euro. De asemenea, o clădire cu o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați a fost afectată de incendiu.
Cauza incendiului nu este cunoscută în acest moment. Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii evenimentului. Ministerul Economiei a transmis că rămâne în contact cu autoritățile competente și va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi confirmate.

