Stațiunea Pomicolă Voinești, un adevărat reper al cercetării pomicole din România și simbol al Văii Dâmboviței, a aniversat 75 de ani de activitate. Cu această ocazie, instituția a organizat un simpozion aniversar dedicat prezentării rezultatelor științifice, tradiției și evoluției pe care Stațiunea a construit-o de-a lungul deceniilor.

La eveniment au participat cercetători, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior și academice, precum:Universitatea din București, Universitatea Valahia din TârgovișteAcademia de Științe Agricole și Silvice (ASAS) București

Participanții au evidențiat importanța Stațiunii Pomicole Voinești în dezvoltarea și promovarea soiurilor românești de mere, pere și alte specii pomicole, dar și rolul său esențial în cercetarea agricolă națională.
Organizatorii au transmis mulțumiri pentru sprijinul acordat Pensiunii „Ținutul Mărului” și companiilor de produse fitosanitare care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului.
Reprezentanții Stațiunii au subliniat că rămân dedicați misiunii lor de a promova excelența, inovația și tradiția în pomicultură, privind cu recunoștință spre trecut și cu încredere spre următoarele decenii de cercetare și dezvoltare.

