O inițiativă importantă pentru protejarea mediului și crearea unui viitor mai verde a avut loc în comuna Șotânga, unde 1.550 de puieți de salcâm au fost plantați în cadrul unei acțiuni coordonate de Ocolul Silvic Sturzeni din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița.
Evenimentul a fost organizat și sponsorizat de Rotary Club Târgoviște, în parteneriat cu Primăria Șotânga și Ocolul Silvic Sturzeni, instituții cărora organizatorii le-au mulțumit pentru sprijinul oferit.



La activitate au participat atât membrii Rotary, cât și tineri implicați din Interact Club Târgoviște, elevi ai Școlii Gimnaziale „Prof. Ilie Popescu” Șotânga, precum și reprezentanți ai Primăriei Șotânga și ai Romsilva – Ocolul Silvic Sturzeni.
Acțiunea a urmărit nu doar reîmpădurirea unei zone, ci și responsabilizarea noilor generații cu privire la importanța protejării mediului. Atmosfera a fost una entuziastă, participanții demonstrând că, prin colaborare și implicare, pot contribui activ la un mediu mai curat și mai sănătos.
Organizatorii au transmis un mesaj de mulțumire tuturor voluntarilor care s-au alăturat demersului:
„Împreună putem construi un viitor mai verde. Unite for Good!”
