Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat, în dimineața zilei de 2 noiembrie, opt percheziții domiciliare în comunele Văcărești, Raciu, Morteni și Lucieni, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma acțiunii, au fost puse în executare șase mandate de aducere, emise pe numele a șase bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 64 de ani.
Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2020 – ianuarie 2024, bărbații, în calitate de șoferi la o firmă de distribuție a carburanților, ar fi sustras, în mod repetat, produse petroliere din autocisterne, în timpul activității de transport.
În urma perchezițiilor, polițiștii au indisponibilizat aproximativ 3.000 de litri de motorină, folosiți ca mijloc de probă în dosar.
Cei șase suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Notă: Efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală. Activitățile desfășurate nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

