Prefectul județului Dâmbovița Marian Tănase: Colaborarea dintre instituțiile statului și societatea civilă este esențială pentru schimbări durabile.
În cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social desfășurate la Prefectura Dâmbovița, Dana Zoe, coordonator al Organizației „Salvați Copiii” – Filiala Dâmbovița, a prezentat o serie de proiecte și programe derulate în județ, dedicate copiilor din comunități vulnerabile și familiilor aflate în dificultate.

La invitația prefectului Marian Tănase, întâlnirea a oferit un cadru de dialog și colaborare între autoritățile publice, instituțiile de protecție socială și societatea civilă, cu scopul de a identifica soluții concrete pentru sprijinirea copiilor și a familiilor defavorizate.
EDUCAȚIE PENTRU COPIII VULNERABILI
Prin proiectele desfășurate în perioada 2024–2025, Organizația „Salvați Copiii” Dâmbovița a oferit sprijin direct pentru peste 100 de copii din Târgoviște și Aninoasa, prin grădinițe estivale și școli de vară care au facilitat accesul la educație și activități recreative.
Totodată, în cadrul programului dedicat copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, 65 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Prof. Paul Bănică” beneficiază de consiliere, sprijin educațional și activități menite să le ofere stabilitate emoțională.
Proiectul „Servicii de suport pentru copii și familii vulnerabile” (SMIS 329580), derulat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgoviște și DGASPC Dâmbovița, include programe de tip „Școală după școală” și educație remedială, asigurând sprijin constant pentru incluziunea socială și educațională a copiilor.
EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
În cadrul programului național „Alegeri Sănătoase”, peste 100 de voluntari au promovat un stil de viață echilibrat în rândul copiilor și adolescenților, prin activități dedicate nutriției, sănătății emoționale, educației ecologice și prevenirii consumului de substanțe.
Proiectul „Și noi avem drepturi” a adus în școlile din județ activități de educație non-formală menite să încurajeze respectarea drepturilor copilului, iar programul european „Ora de Net” contribuie la siguranța copiilor în mediul online, oferind ateliere interactive pentru elevi, părinți și profesori, precum și acces la platformele ctrl_AJUTOR și esc_ABUZ.
SĂNĂTATE PENTRU O VIAȚĂ MAI BUNĂ
Proiectul „Fiecare Copil Contează” a avut un impact major în reducerea mortalității infantile, prin dotarea cabinetelor medicale din Târgoviște, Gura Ocniței și Voinești. În total, patru cabinete au fost echipate cu aparatură medicală modernă, pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate destinate copiilor.
Un alt program cu rezultate vizibile este „Cutia Bebelușului”, care oferă gravidelor vulnerabile un pachet complet pentru mamă și nou-născut, cu scopul de a stimula participarea la controalele medicale obligatorii. În județul Dâmbovița, peste 400 de cutii au fost distribuite, contribuind la creșterea accesului la îngrijiri medicale și la prevenirea abandonului neonatal.
Prefectul Marian Tănase a evidențiat importanța continuării colaborării între instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și comunitate:
Parteneriatul dintre stat și societatea civilă este cheia pentru schimbări durabile. Prefectura Dâmbovița și Organizația Salvați Copiii continuă să colaboreze pentru un județ mai echitabil, în care fiecare copil contează.
 
		
