Demisia lui Titus Corlățean din PSD Dâmbovița nu este doar un gest de nemulțumire personală, ci un exemplu clasic de cum ambițiile politice individuale pot folosi resursele unei organizații fără recunoștință reală.
Senatorul a beneficiat de sprijinul constant al organizației județene pentru fiecare dintre cele trei mandate obținute, iar PSD Dâmbovița a investit timp, muncă și energie pentru ca el să ajungă în Parlament. Mai mult, anul trecut a avut chiar șansa unui loc eligibil în Parlamentul European — oportunitate pe care organizația i-a pus-o la dispoziție.
Și totuși, când planurile sale personale — candidatura la șefia PSD — nu s-au concretizat, Corlățean și-a anunțat plecarea, fără a recunoaște importanța și sacrificiul organizației locale. Într-un mesaj aparent calm și politicoase, el vorbește despre „motivații obiective” și ideologia social-democrată, dar realitatea este clară: și-a folosit organizația ca rampă de lansare pentru propriile interese și acum pleacă, lăsând în urmă tensiuni și reproșuri.
Reacția liderilor PSD Dâmbovița, care îi sugerează chiar să renunțe la mandatul de senator, nu este doar o replică dură, ci un semnal pentru oricine crede că sprijinul unei organizații poate fi exploatat fără consecințe. Loialitatea și susținerea nu sunt un dat automat, ci se câștigă și se respectă reciproc.
Acest caz ar trebui să fie o lecție pentru toți politicienii: organizațiile locale nu sunt obiecte de folosit, ci comunități de oameni care contribuie activ la succesul tău. Cine uită asta riscă să piardă atât sprijinul colegilor, cât și încrederea publicului.
