Premierul Ilie Bolojan pare să fi uitat că România nu este o companie pe care o administrezi prin frică, ci un stat democratic, în care dialogul și respectul pentru instituții sunt pilonii guvernării.
Când un prim-ministru își permite să-i amenințe pe președinții de consilii județene și pe primari, avem o problemă gravă: confundă autoritatea cu abuzul, disciplina bugetară cu teroarea politică.
În loc să construiască punți între Guvern și administrațiile locale, premierul aruncă săgeți și suspiciuni, de parcă edilii ar fi niște infractori în așteptarea condamnării. În realitate, acești oameni sunt cei care țin în viață comunități întregi – care caută fonduri, gestionează școli, spitale și drumuri, în timp ce ministerele de la centru se pierd în proceduri și orgolii.
Amenințările premierului nu sunt doar nepotrivite. Sunt periculoase. Ele transmit un mesaj toxic: „statul central decide tot, iar cine comentează va fi pus la punct”.
Asta nu mai e guvernare, e o formă de control autoritar.
Într-o țară care încă se luptă cu dezechilibre majore între regiuni, cu infrastructură precară și finanțare insuficientă la nivel local, Guvernul ar trebui să fie partenerul administrațiilor, nu procurorul lor imaginar.
Este adevărat: există primari și președinți de consilii județene care au greșit, unii chiar penal. Dar pentru asta există legi, instanțe și mecanisme de control, nu declarații belicoase venite de la Palatul Victoria.
Un premier responsabil nu instigă, ci coordonează. Nu intimidează, ci sprijină.
Ilie Bolojan, cel care și-a construit imaginea de reformator eficient, riscă acum să devină simbolul aroganței politice. Iar aroganța e cel mai sigur drum spre eșec.
România nu are nevoie de un „tătuc” care dă ordine, ci de un lider lucid, capabil să colaboreze cu toate instituțiile statului.
Dacă premierul vrea cu adevărat reformă, să înceapă cu respectul – pentru lege, pentru administrație și pentru demnitatea celor care, zi de zi, duc greul în teritoriu.