Studenții Universității Valahia din Târgoviște au avut parte de o lecție inedită despre siguranța în trafic, grație Caravanei de Educație Rutieră. Evenimentul a fost organizat de polițiștii Serviciului Rutier și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în colaborare cu Direcția Rutieră, Universitatea Valahia și Liga Studenților.
Caravana, amplasată în campusul universității, a oferit studenților activități interactive și educative menite să promoveze responsabilitatea în trafic și să prevină accidentele rutiere.



Simulatorul de condus le-a oferit participanților o experiență realistă, simulând diferite condiții de trafic și pericole, în condiții complet sigure.
Simulatorul de impact a fost un moment de învățare intens, prin care studenții au conștientizat importanța purtării centurii de siguranță și riscurile la care se expun atunci când nu respectă regulile de siguranță.
„Siguranța rutieră nu este întâmplătoare. Este rezultatul atenției fiecărui participant la trafic și al respectării regulilor”, au transmis polițiștii participanților.
Prin astfel de inițiative, tinerii sunt încurajați să adopte un comportament responsabil, să înțeleagă riscurile și să contribuie la reducerea accidentelor rutiere. Caravana a demonstrat că prevenția și educația rutieră sunt esențiale și pot salva vieți.