S-a votat în plenul Camerei Deputaților proiectul de lege PLX 525/2023, care prevede sprijin financiar pentru crescătorii de animale prin subvenționarea registrelor genealogice și a testelor genetice.
Proiectul oferă o soluție concretă pentru sectorul creșterii animalelor, una dintre cele mai importante și totodată expuse ramuri ale agriculturii românești. Crescătorii care duc mai departe tradiția, dar se confruntă cu costuri tot mai mari, vor beneficia acum de un ajutor real care să le susțină activitatea.
Subvenționarea registrelor genealogice și a testelor genetice nu reprezintă un moft, ci o investiție în calitate, competitivitate și siguranța alimentară, contribuind la dezvoltarea durabilă a zootehniei românești.
Proiectul de lege a fost adoptat în ședința Camerei Deputaților din 24.09.2025, iar Camera Deputaților este camera decizională, ceea ce înseamnă că măsurile vor fi implementate în scurt timp.
PSD își reafirmă angajamentul ferm față de fermieri și sprijină munca cinstită din agricultură, contribuind la creșterea sustenabilă a sectorului zootehnic.

