Inspectorii AJPIS Dâmbovița au efectuat nouă misiuni de inspecție și au aplicat amenzi de 90.000 lei, vizând respectarea legislației în domeniul asistenței sociale și al protecției persoanelor vulnerabile.
Controale la furnizorii de servicii sociale
Au fost realizate șase misiuni de inspecție pentru verificarea respectării standardelor minime de calitate și a obligației de a deține acreditare sau licență de funcționare. În urma acestor acțiuni: au fost aplicate două amenzi contravenționale, în valoare totală de 90.000 lei, pentru furnizarea de servicii sociale fără licență de funcționare; au fost dispuse măsuri de remediere pentru deficiențe constatate, printre care: lipsa avizelor și autorizațiilor necesare, deficit de personal raportat la numărul de beneficiari și modificarea contractelor de acordare servicii conform Ordinului nr. 1126/2025.
Verificări privind venitul minim de incluziune
Inspectorii sociali au efectuat o misiune inopinată pentru verificarea aplicării Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, fiind dispuse 3 măsuri de corectare:elaborarea Planului de intervenție; completarea dosarelor cu angajamentul de plată; includerea declarației pe propria răspundere a beneficiarilor.
Accesibilizarea instituțiilor pentru persoanele cu dizabilități
În cadrul a două controale inopinate, inspectorii au verificat respectarea normelor privind adaptarea mediului fizic, informațional și comunicațional pentru persoanele cu dizabilități. S-au constatat deficiențe, iar instituțiile vizate au fost obligate să ia 6 măsuri de remediere, inclusiv:reconfigurarea rampelor de acces (2 măsuri); montarea balustradelor conforme (2 măsuri); montarea mâinii curente (2 măsuri). Au fost soluționate 9 cereri de ajutoare de urgență din bugetul de stat, în termenul prevăzut de lege și au fost înregistrate și rezolvate 5 petiții conform legislației privind soluționarea acestora.
Monitorizare permanentă
AJPIS Dâmbovița a precizat că implementarea măsurilor dispuse în urma misiunilor de inspecție va fi monitorizată la termenele stabilite în procesele-verbale de control.