Casa Județeană de Pensii Dâmbovița reamintește că beneficiarii pensiei de urmaș, elevi și studenți, trebuie să depună în termen de 10 zile de la începerea anului școlar sau universitar adeverința de școlarizare în original. Documentul trebuie însoțit de cuponul de pensie sau copia deciziei de pensie.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023, copiii au dreptul la pensie de urmaș dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani. În cazul în care nu se face dovada continuării studiilor, plata pensiei va fi suspendată începând cu 1 noiembrie 2025”, a declarat Mihai Toni Ciprian, directorul Casei de Pensii Dâmbovița.
Adeverințele pot fi depuse direct la sediul Casei de Pensii sau transmise prin poștă, cu respectarea termenului legal.
Recomandarea autorităților este ca elevii și studenții să aducă documentele din timp, pentru a evita suspendarea pensiei.


