La Școala Gimnazială Comișani, elevii și cadrele didactice au participat la o activitate practică de prim ajutor, parte a programului „Școala de Vară – A fost odată ca niciodată”, ediția a III-a.
Sub îndrumarea specialiștilor din Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița, participanții au învățat să reacționeze corect în situații critice: resuscitare cardio-respiratorie la adulți și copii;dezobstrucția căilor aeriene;gestionarea hemoragiilor și pierderii cunoștinței;apelarea numărului unic de urgență 112.
Activitatea a fost interactivă, elevii având ocazia să exerseze manevrele de prim ajutor și să primească sfaturi directe de la specialiști, dezvoltând abilități esențiale pentru siguranța lor și a celor din jur.
Astfel de inițiative contribuie la formarea unui comportament preventiv și la creșterea gradului de siguranță în comunitate.


