Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul să participe la evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, care va avea loc sâmbătă, 6 septembrie 2025, între orele 18:00 și 22:00.
Evenimentul oferă o plimbare nocturnă prin patrimoniul cultural al județului Dâmbovița, în zona rurală, și permite vizitatorilor să descopere gratuit expozițiile permanente ale următoarelor muzee:
Casa Atelier „Gabriel Popescu” – Vulcana-Pandele
Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” – Pietroșița
Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”
„Noaptea Muzeelor la Sate” este inițiată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, organizație în care Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște este membru fondator. Această manifestare culturală este unică în Europa și se adresează muzeelor și colecțiilor private sau de stat, caselor memoriale, entităților culturale și religioase din mediul rural, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu.
Publicul este invitat să descopere comorile culturale și istorice ale satului românesc într-o atmosferă deosebită, de seară, și să se bucure de un program cultural educativ și captivant.


