Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu colegii de la Biroul de Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv în tabăra de la Complexul Turistic „Cerbul”.
Peste 50 de elevi au participat la sesiuni interactive în care au aflat despre consecințele legale ale traficului și consumului de droguri, dar și despre efectele nocive ale substanțelor interzise asupra organismului, atât fizic, cât și psihic.
Activitatea a inclus dezbateri pe baza unor cazuri reale și demonstrații practice, prin intermediul ochelarilor speciali care redau efectele consumului de alcool și droguri asupra percepției. Elevii s-au arătat foarte receptivi și au pus întrebări, participând activ la discuții.
Acțiunea face parte din proiectele și prioritățile naționale ale Poliției Române și are ca scop informarea și responsabilizarea tinerilor în fața provocărilor actuale.
Polițiștii atrag atenția că prevenția și educația rămân cele mai eficiente metode de protecție împotriva consumului de droguri și comportamentelor cu risc.

