În ultimele 48 de ore, polițiștii dâmbovițeni au intensificat controalele pe drumurile județului.
Au fost desfășurate 9 acțiuni integrate și 27 de filtre rutiere, în cadrul cărora au fost controlate peste 460 de autovehicule și legitimate 780 de persoane.
Rezultatul: 410 amenzi în valoare de peste 147.500 lei, dintre care 96 pentru viteză excesivă. Totodată, 15 permise de conducere au fost reținute, iar 4 certificate de înmatriculare retrase.
Într-o acțiune „blitz” pe raza comunelor Băleni, Bucșani, Comișani, Dobra și Finta, polițiștii au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier, inclusiv conducerea de vehicule neînmatriculate și un caz de minor la volan.
O fată de 12 ani a fost prinsă conducând un motociclu neînmatriculat pe DJ 711, Băleni. În toate cazurile, s-au întocmit dosare penale.
Poliția Dâmbovița atrage atenția: siguranța rutieră nu este negociabilă și va continua controalele pe întregul județ.

