Reorganizări în rețeaua școlară din Dâmbovița pentru anul școlar 2025-2026 Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița a anunțat finalizarea procesului de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar de stat din județ, în conformitate cu prevederile Procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu pentru anul școlar 2025-2026.
Aceste modificări au fost realizate ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5197/06.08.2025, având ca scop optimizarea rețelei școlare și eficientizarea utilizării resurselor.
Modificările vizează mai multe localități din județ, printre care Tărtășești, Pucioasa, Moreni, Titu, Băleni, Nucet, Găești, Târgoviște și Fieni. În multe cazuri, grădinițele cu program normal sau prelungit și școlile gimnaziale au fost arondate unor unități școlare mai mari, păstrându-se însă structurile existente în teren.
Comuna Tărtășești – unități precum Liceul Tehnologic Tărtășești vor include Școala Gimnazială Tărtășești și mai multe grădinițe din zonă.
Orașul Pucioasa – grădinițele cu program prelungit nr. 2 și nr. 5 („Paradisul Piticilor”) vor funcționa în cadrul Liceului Tehnologic Pucioasa.
Municipiul Moreni – mai multe grădinițe și școli gimnaziale vor fi arondate Școlii Gimnaziale nr. 1 și nr. 4 „Mihai Eminescu”.
Comuna Băleni – Grădinița cu Program Normal Băleni va fi structură a Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu”.
Orașul Titu – Liceul Teoretic „Iancu C. Vissarion” va coordona mai multe grădinițe și școli gimnaziale din oraș.
Comuna Nucet – grădinițele și școlile primare vor fi organizate sub egida Liceului Tehnologic Nucet.
Municipiul Târgoviște – Liceul Tehnologic de Transporturi Auto și Școlile Gimnaziale „Smaranda Gheorghiu” și „Radu cel Mare” își vor extinde structurile.
Orașul Fieni – Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” va fi coordonată de Școala Gimnazială „Diaconu Coresi”.
ISJ Dâmbovița subliniază că toate aceste reorganizări au fost realizate în dialog cu autoritățile locale și cu respectarea legislației în vigoare, iar procesul nu va afecta desfășurarea normală a cursurilor.
„Asigurăm întreaga comunitate educațională că vom colabora pentru o bună desfășurare a anului școlar 2025-2026 și pentru menținerea calității actului educațional”, transmit reprezentanții ISJ Dâmbovița.

